Manuel Breva Colmeiro / Getty Images
Vezi fotografiile lor în fiecare zi în știri. Fotoreporterii ne aduc imaginile vizuale ale unei povești care susțin cuvintele unui scriitor. Sunt acolo pentru a acoperi evenimente importante, pentru a prezenta fețele din spatele titlurilor și adesea ne obligă să simțim că facem parte din scenă.
Ce este fotojurnalismul?
Fotoreporterismul a început să prindă contur atunci când fotografii puteau transporta cu ușurință camerele în zonele de război. Pentru prima dată, cetățenii obișnuiți au putut vedea impactul luptei chiar acolo în ziarul lor. A fost un moment esențial în fotografie și a devenit din ce în ce mai real între războiul civil și al doilea război mondial.
Cu toate acestea, fotoperiodismul nu se referă doar la război sau la fotografii care lucrează la ritm pentru un ziar local. Este mult mai mult decât atât. Fotoreportajul spune o poveste și o face adesea într-o singură fotografie. Gândiți-vă la fotografiile din epoca depresiei cu Dorothea Lange sau la acele fotografii celebre ale lui Mickey Mantle care lovesc acasă. Ele evocă un sentiment, indiferent dacă este uimirea, empatia, tristețea sau bucuria acestuia.
Acesta este semnul fotojurnalismului; pentru a surprinde acel moment în timp și pentru a oferi spectatorilor sentimentul că fac parte din el.
Povestea într-o singură fotografie
Pur și simplu, fotojurnalismul este despre captarea verbelor. Aceasta nu înseamnă pur și simplu să faci o fotografie de acțiune. Comunicarea verbului este mult mai mult decât atât. Poveștile sunt surprinse în felii în timp ce fotojurnalismul se străduiește să transmită ceea ce se întâmplă într-o singură fotografie.
Deși este minunat atunci când se întâmplă, fotoreportajul nu se referă la cea mai bună compoziție sau la cele mai bune detalii tehnice sau la un subiect frumos. Fotojurnalismul este despre a arăta lumii o poveste despre ceva ce s-a întâmplat cu adevărat. „A da mărturie” este o frază care îmi vine în minte în ceea ce privește fotoreportajul.
Fotoreporterismul permite lumii să vadă prin ochii fotografului doar o clipă. Când fotojurnalismul este făcut corect, acel moment transmite volume de timp. Transmiterea întregii povești face parte din portretizarea mediului în care decorul ne spune atât de mult despre subiect, cât și subiectul în sine.
Emoția este adesea crudă în fotoreportaj. Fotograful nu dirijează scena așa cum ar face un portret sau un fotograf comercial. În schimb, cei mai buni dintre ei se amestecă în fundal și devin o figură de umbră (spre deosebire de paparazzi). Ei sunt acolo pentru a observa și surprinde, nu pentru a deveni povestea sau pentru a o întrerupe.
Această atitudine, abordarea „Eu sunt un simplu observator”, permite subiecților jurnalistului să nu reacționeze la cameră, ci să fie ei înșiși. Fotoreporterul are o atitudine diferită de ceilalți fotografi și este necesar să surprindeți acele fotografii memorabile. Destul de des, acea singură fotografie poate deveni un apel la acțiune pentru milioanele de oameni care o văd.
Etica în fotoreportaj
O altă parte vitală a fotoreportajului este acuratețea. Aceasta înseamnă că ceea ce se află în cadru este ceea ce s-a întâmplat. Fotoreporterul este obligat din punct de vedere etic să nu schimbe povestea (deși mulți nu respectă acest ideal).
Liniile electrice nu trebuie clonate. Nu trebuie adăugat mai mult fum la o scenă de incendiu. Ceea ce a fost capturat este cum ar trebui să fie. Din păcate, era fotografiei digitale a facilitat ca niciodată manipularea realității.
Imaginea ar trebui să fie o fereastră către eveniment. Cel mult, deschideți umbrele pentru a vedea fețele sau ascuțiți puțin imaginea pentru claritate, dar nu modificați esența a ceea ce surprindeți în fotografie. Dacă o faci, schimbi povestea.